Prietenii apropiați sau familia îmi știu pasiunile, viciile, slăbiciunirile sau lucrurile care îmi bucură sufletul 🙂. Dacă cauți fotograf de nuntă și ai ajuns să citești postarea asta, este posibil să ne întâlnim, să ne cunoaștem, poate chiar să devenim prieteni dacă eu o să fiu fotograf la nunta voastră. Așa că, vei află mai devreme sau mai târziu că aș da oricând un pahar de vin bun, roșu sec, pe orice altă plăcere. Și pentru că vinul bun, merită savurat cu persoane dragi, în locuri speciale, uite așa am ajuns să merg de patru ori în ultimii doi ani în Toscana. Am descoperit locuri unde mă bucur de peisaje superbe, de soarele blând și plăcut. Locuri unde mă pierd pe străzile cu parfum de film vechi, iar zilele se termină obligatoriu cu paste sau o bisteca alla Fiorentina și un pahar de Brunello di Montalcino 🙂.
De ce vă spun toate astea? Pentru că nuntă Luizei și a lui Sorin, îmi aduc aminte de locurile acelea. Domeniul Manasia este un loc care parcă a fost desprins din Toscana și adus aici la noi, la aproximativ o oră de București. Nunțile găzduite în curtea conacului au un aer boem, romantic. Dacă pe lângă asta, adaugi mirii, invitații și o muzică care ies puțin din tiparele tradiționale românești, parcă uiți cu totul că fotografiezi un eveniment în România. Ca toate aceste detaliile să arate ca dintr-o scenă de film, s-a ocupat Adina Filculescu de la EnRose, cea care s-a asigurat că în final va fi o nuntă elegantă și romantică în același timp.
Luiza, Sorin, mă bucur că ne-am cunoscut și va mulțumesc că mi-ați dat ocazia să visez că fotografiez o nuntă în jurul Florenței 🤗.
Cu drag și pe curând,
Vali